Actualizări:

 Află ce-ți poți procura în credit, introducând rata spre plata pe care ți-o permiți să o achiți lunar

Mai multe detalii

Misiunea, Viziuni şi Valori

Misiunea Companiei "Prime Capital" este de a ajuta oamenii, inclusiv pe cei cu venituri reduse, să-și procure o locuință, să-și îmbunătățească condițiile de trai sau să-și dezvolte propria afacere, astfel contribuind la ridicarea nivelului și calității vieții cetățenilor din țară.

De asemenea, „Prime Capital” își trasează misiunea de a contribui la educarea financiară a pieței, și anume de a oferi explicații privind noțiunile de creditare cât mai multor persoane, astfel încât fiecare să fie capabil să analizeze obiectiv o ofertă de creditare, să-și calculeze corect posibilitățile de achitare și să înțeleagă cât mai bine produsele creditare.

Ne propunem în permanență să dezvoltăm imaginea Companiei și să ridicăm valoarea investițiilor prin oferirea unui spectru larg de produse și a unor servicii de înaltă calitate.
 

Viziune – Compania "Prime Capital" este ferm convinsă că, creditele ipotecare de lungă durată sunt o soluție reală în rezolvarea problemei spațiului locativ, iar businessul mic și mijlociu este baza unei societăți prospere. Vom depune eforturi sporite pentru a atrage resursele financiare necesare în vederea elaborării și acordării unor produse accesibile și practice atât pentru creditele ipotecare cât și pentru afaceri.
 

Valorile Companiei:

Prietenie și asistență - ca un adevărat prieten, vom ajuta mereu și vom fi alături de clienții noștri, începând de la primirea împrumutului până la achitarea integrală a acestuia. În acest scop, vom elabora și perfecționa mereu mecanisme de protejare și asistență a clienților pe toată perioada de deservire a creditului nebancar.

 

Progres - Îmbunătățirea condițiilor de trai duce la un progres general nu numai pentru clienții Companiei, care beneficiază de un împrumut ipotecar, dar și pentru toți cei care direct sau indirect contribuie la acest proces:

  • angajații companiei au un loc de muncă stabil, de lungă durată și un salariu decent;
  • companiile de construcție (dezvoltatori) care contibuie vădit la dezvoltarea pieții imobiliare prin oferirea spatiilor locative moderne;
  • achitarea conștiincioasă a impozitelor de către companie este un aport în bugetul statului, care Ie permite să-și implimenteze programele sale de dezvoltare socială, culturală și economică;
  • participarea companiei la diferite acțiuni de caritate în sprijinul păturilor social vulnerabile.

 

Profitabilitate - orice investire sau atragere de resurse financiare presupune o responsabilitate față de investitori sau finanțatori. "Prime Capital" consideră de datorie să-și exerciteze onest și responsabil obligațiunile sale față de investitori, să atragă resurse umane corespunzătoare în vederea măririi valorii investițiilor și asigurării unui proiect profitabil.

De asemenea, pentru noi este important, ca fiecare client în urma colaborării cu "Prime Capital", să-și mărească profitul afacerii sau să-și soluționeze problema spațiului locativ.

 

Transparență și onestitate - optăm de la bun început pentru o relație transparentă și onestă dintre companie și client. Astfel, clientul cunoaște din start toate cheltuielile legate de obținerea și deservirea creditului nebancar, iar din partea clientului, compania se așteaptă la o comunicare deschisă a situației sale financiare în vederea acordării unui împrumut, capabil de a fi gestionat de către client și nu o povară financiară grea.

Share: